Inapoi la pagina Saguna

Sfarsitul marelui mitropolit

In aprilie 1871, cand preotimea ortodoxa organiza o mare sarbatoare jubiliara la 25 de ani de pastorire a Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, el se arata obosit si bolnav; un an mai tarziu cand, in Sinod (Congresul National Bisericesc) - tot de el infiintat - era din nou omagiat, fiind intrebat de starea sanatatii, el raspunde ca citeste cartea lui Cicero: "De senectute", spre a se conforma regulilor batranesti. Boala se agraveaza si, la 16 iunie 1873, Mitropolitul, impacat cu sine, il chema la el pe vicarul Nicolae Popea si, inainte de a muri la orele dimineata, ii spuse: "Cu mine e gata, Nicolae! Ce va vrea Dumnezeu! Toate sant in ordine. Fiti pe pace, aveti-va bine, nu va sfaditi!". Asa s-a stramutat la cele vesnice, inmormantat fiind ca un simplu calugar in curtea bisericii din Rasinarii Sibiului, "acel ce a pastorit romanismul ardelean", cum, cu atata modestie, il numea Regele Ferdinand I al Romaniei, in 12 iulie 1923, la sarbatorile nationale organizate cu ocazia implinirii a 50 de ani de la moartea lui Saguna. Lasa in urma o avere materiala imensa, 600.000 florini, folosita conform Testamentului sau numai pentru opere de binefacere. Dar mostenirea cea mai de seama o lasa Bisericii: buna ei organizare, inaltarea ei in constiinta credinciosilor si in stima strainilor, precum si amintirea marelui ierarh, care ar fi cinstit Biserica oricarui neam, in orice vreme. Murind Saguna, "se stinse steaua cea mai mare, unul din luceferii cei luminosi pe orizontul natiunii romane" - cum scria Alexandru Ghica in teza de licenta sustinuta la 25 noiembrie 1899 la Facultatea de Teologie a Universitatii din Bucuresti si publicata la Tipografia Gutenberg in acelasi an. Faptele sale, puse in slujba neamului, vor fi pe deplin evocate de contemporanii sai pe masura valorii vietii si a muncii sale. I-au fost inchinate nenumarate volume, unele chiar in versuri, in toate preaslavindu-se meritele de "cap al natiunii sale" cum, atat de inspirat, il numea Constantin Hurmuzache. Aceleasi fapte, dar mai ales ideile sale, avand drept indreptar de nepretuit, lupta pentru unirea romanilor, se vor infaptui, cateva decenii mai tarziu, la 1 Decembrie 1918, fara ca el sa le mai poata fi martor. Spiritul lui a vegheat insa la indeplinirea acestui cel mai mare ideal al romanilor. Si tot spiritul lui a vegheat unitatea romaneasca in deceniile ce au urmat razboiului de intregire, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Gandul si fapta Mitropolitului au devenit simbol si indemn pentru toate generatiile care, dupa el, au visat, infaptuit si apoi aparat unirea romanilor de pretutindeni. Iar atunci cand Saguna a fost uitat, romanismul a cazut pentru mai bine de 51 de ani in cea mai neagra perioada a istoriei sale - comunismul cu noianul de atrocitati si deznationalizarea neamului romanesc. A trebuit sa vina evenimentele din decembrie 1989, pentru ca spiritul sagunist sa reinvie, mai ales ca lupta pentru recunoasterea natiunii romane nu s-a incheiat, iar atacatori la adresa ei si a fruntariilor nationale, mai misuna inca printre cele mai ascunse unghere ale Europei si nu numai. Este meritul de necontestat al unor grupuri de intelectuali, atat din Constanta, cat si din tara si chiar din strainatate, ca dupa 1989 au materializat renasterea spiritului Saguna asezandu-l pe acel soclu pe care, pe deplin si-l merita de "patron" al culturii si ortodoxiei romane. Asa au renascut institutii create chiar de Andrei Saguna, precum ASTRA, care ani multi a trebuit sa dispara de pe firmamentul culturii romanesti, Gimnaziul din Brasov s.a., sau au fost infiintate, altele noi, care prin tot ceea ce intreprind pe taramul vietii spirituale, ni-l aduc pe marele apostol al neamului tot mai aproape, facandu-l contemporan noua.